Corpul uman a trecut prin patru etape principale de evoluție înainte de a ajunge la forma și mărimea din zilele noastre. Aceasta este concluzia oamenilor de știință care au analizat cea mai mare colecţie de fosile umane ce datează din urmă cu 430.000 de ani.

Omul vitruvian al lui Leonardo da Vinci„Omul vitruvian” al lui Leonardo da Vinci. Credit: Lviatour/Wikimedia

Fosilele studiate au provenit din situl Sima de los Huesos din nordul Spaniei şi ele aparţin oamenilor Atapuerca. Cercetătorii au descoperit că aceşti oameni aveau multe trăsături anatomice asemănătoare neandertalienilor, dar nu și oamenilor moderni și, prin urmare, ei reprezintă a treia etapă a evoluției corpului uman.

„Acest lucru este foarte interesant, deoarece sugerează că procesul de evoluţie al genului Homo se caracterizează printr-o stagnare (adică fără vreo schimbare) a formei corpului în cea mai mare parte a istoriei noastre evolutive”, a declarat într-un comunicat de presă Rolf Qam, autorul principal, un antropolog de la Binghamton University din SUA.

Cercetătorii care au studiat fosilele au constatat că indivizii Atapuerca, care au trăit în urmă cu aproximativ 430.000 de ani, erau relativ înalţi, aveau corpul lat şi musculos și o masă a creierului mai mică, în raport cu masa corporală, în comparaţie cu neandertalienii.

Pe baza acestor informații cercetătorii au sugerat că au existat patru etape principale de evoluţie ale genului Homo. Prima etapă a avut loc cu sute de mii de ani în urmă, atunci când strămoșii noștri hominizi au început să migreze din Africa. Cea de a doua etapă este reprezentată de evoluția neandertalienilor, în timp ce în a treia etapă au apărut oamenii Atapuerca. În cea de-a patra etapă are loc evoluţia către forma finală a corpului omului modern.

În primele două etape evolutive ale corpului uman se regăsesc caracteristici specifice mersului pe două picioare şi caracteristici specifice hominizilor care trăiau în copaci. Din a treia etapă nu s-au mai identificat caracteristici specifice hominizilor care trăiau în copaci.

În ciuda diferențelor, cercetătorii arată că oamenii Atapuerca au avut, probabil, acelaşi corp robust ca al strămoșilor noştri Homo erectus și omul de Neanderthal, astfel încât se pare că forma corpului a rămas neschimbată în cadrul genului Homo pentru mai mult de un milion de ani.

„Abia după apariția lui Homo Sapiens corpul a devenit mai înalt şi mai zvelt”, se arată în comunicatul de presă. „Autorii sugerează că în ultimul milion de ani oamenii Atapuerca arătau cel mai bine, sub aspectul formei şi a dimensiunii corpului, până la apariția oamenilor moderni”.

Rezultatele au fost publicate în Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America.

Sursă: Sciencealert