De-a lungul anilor, îndrumările privind consumul de ouă au fost extrem de inconsistente, unele studii sugerând că această alegere populară pentru micul dejun este dăunătoare sănătății, în timp ce alte studii le susțin ca o sursă excelentă de proteine și alți nutrienți.
Ei bine, un nou studiu se adaugă la numărul tot mai mare de dovezi care arată că ouăle sunt de fapt foarte bune pentru sănătate. Această concluzie a rezultat în urma analizei influențelor discrete ale grăsimilor săturate și ale colesterolului asupra nivelurilor de lipoproteine cu densitate mică (LPL-low-density lipoprotein), sau colesterolul „rău”, din organism.
Două ouă pe zi te-ar putea face mai sănătos. Credit: Estudio Gourmet/Pexels.com
„Ouăle au fost mult timp criticate pe nedrept din cauza unor sfaturi alimentare învechite. Ele sunt unice – bogate în colesterol, da, dar sărace în grăsimi săturate. Totuși, nivelul lor de colesterol este cel care i-a făcut adesea pe oameni să se întrebe despre locul lor într-o dietă sănătoasă.
În acest studiu, am separat efectele colesterolului și ale grăsimilor săturate, descoperind că un conținut ridicat de colesterol alimentar din ouă, atunci când este consumat ca parte a unei diete sărace în grăsimi săturate, nu crește nivelul colesterolului rău.
În schimb, grăsimile saturate au fost adevăratul factor determinant al creșterii colesterolului”, susţine cercetătorul Jonathan Buckley de la University of South Australia.
Cercetătorii au recrutat 61 de adulți cu aceleași niveluri inițiale de colesterol LDL și le-au dat sarcina de a urma trei diete diferite, timp de cinci săptămâni fiecare. Un total de 48 de participanți au finalizat toate cele trei diete.
Prima a fost o dietă bogată în colesterol și săracă în grăsimi săturate, care includea două ouă pe zi. A doua a fost o dietă săracă în colesterol și bogată în grăsimi săturate, fără ouă. În cele din urmă, a treia dietă a fost bogată atât în colesterol, cât și în grăsimi săturate și includea un ou pe săptămână.
Rezultatele au arătat că dietele bogate în grăsimi saturate au fost corelate cu o creștere a nivelului de colesterol LDL. Cu toate acestea, dieta bogată în colesterol și săracă în grăsimi saturate a produs o reducere a nivelului de colesterol LDL – sugerând că ouăle nu sunt responsabile pentru colesterolul rău.
„Ai putea spune că am prezentat dovezi solide în apărarea umilului ou. Așadar, când vine vorba de un mic dejun gătit, nu ouăle sunt cele de care trebuie să vă faceți griji – ci porția suplimentară de slănină sau cârnaţi este cea care are mai multe șanse să vă afecteze sănătatea inimii”, afirmă Buckley.
Studiul a fost publicat în Jurnalul American de Nutriție Clinică.
Traducere după Eating Eggs Can Actually Lower Bad Cholesterol, New Study Says
Comentariu Facebook