Caracteristicile uimitoare ale scheletului uman

Oasele sunt uimitoare. Multă lume este surprinsă să afle că osul este un țesut viu.

Se ştie că oasele au capacitatea de a se repara singure după fracturi. Ele, de asemenea, se reînnoiesc şi se transformă, în mod constant, ca răspuns la activitatea de zi cu zi, într-un proces celular denumit remodelare osoasă.

Iată în continuare alte câteva caracteristici uimitoare ale scheletului uman.

1. Nu toată lumea are 206 oase

Din manualele de anatomie aflăm că în scheletul uman există 206 oase. Cu toate acestea, bebelușii se nasc cu peste 300 de oase, formate inițial din cartilaj, care se mineralizează în primii ani de viață, iar altele se contopesc.

Unii oameni se nasc cu oase în plus, cum ar fi o a 13-a pereche de coaste. Altora le apar oase în plus în timpul vieții.

Într-un studiu recent s-a arătat că osul „fabella”, care se află în partea din spate a genunchiului, devine tot mai răspândit în corpul uman ca urmare a îmbunătățirii alimentaţiei și creşterii în greutate.

2. Înălţimea scheletului uman se schimbă constant

Creşterea în înălţime este cea mai rapidă în primul an de viaţă, iar înălțimea adulţilor se atinge pe la mijlocul sau către sfârşitul perioadei adolescenţei. Cu toate acestea, chiar dacă oasele nu mai cresc, înălțimea noastră se poate schimba în continuare.

Credit: Burhan Bunardi/Shutterstock

La articulații, locul unde se întâlnesc două oase, există un strat de cartilaj care acoperă oasele. Cartilajul este un țesut format din apă, colageni, proteoglicani și celule.

Pe parcursul unei zile, cartilajul, în special la nivelul coloanei vertebrale, este comprimat de gravitație. Aceasta înseamnă că suntem mai puţin înalţi la sfârşitul unei zile.

Din fericire, după o perioadă de stat la orizontală, cartilajul poate reveni la dimensiunea inițială.

Lipsa de gravitație din spațiul extraterestru are un efect opus asupra astronauților, care sunt cu până la 3% mai înalți după o anumită perioadă petrecută în spațiu.

Chiar şi oasele se scurtează în urma solicitării. Oamenii de știință au arătat că după alergare, tibia se scurtează temporar cu un milimetru.

3. Doar un singur os nu este conectat la alt os

Osul șoldului este conectat la osul coapsei…, dar nu toate oasele din scheletul uman sunt legate între ele.

Singura excepție este osul hioid, denumit și osul lingual.

Osul hioid, care este în formă de U, se află la baza limbii și este menținut pe poziţie de muşchii și ligamentele de la baza craniului și de oasele maxilarului de deasupra. Acest os le-a permis oamenilor, dar și strămoșilor noștri neandertalieni, să vorbească, să respire și să înghită.

Ruperea osului hioid este foarte rară, astfel încât constatarea unei fracturi la un examen postmortem poate indica strangularea sau sugrumarea.

Osul hioid este conectat la… ei bine, la nimic cu adevărat. Credit: Sebastian Kaulitzki/Shutterstock

4. Măduva osoasă nu este doar umplutură

Oasele lungi, cum ar fi femurul, sunt umplute cu măduvă osoasă formată din celule grase, celule sanguine și celule imune. La copii, măduva osoasă este roșie, ca o consecinţă a rolului său în producerea celulelor sanguine. La adulți, măduva osoasă este galbenă și conține 10% din toată grăsimea din corpul adult.

Mult timp s-a crezut că celulele de grăsime ale măduvei osoase nu au rol decât de umplutură, dar oamenii de știință au înţeles că grăsimea din oase are funcții metabolice și endocrine importante care afectează întregul corp uman.

5. Cele mai mici oase sunt în ureche

Cele mai mici oase din corpul uman sunt ciocanul (malleus), nicovala (incus) și scărița (stapes). Împreună, aceste oase sunt cunoscute sub numele de osicule, care în latină înseamnă ”oase minuscule”, iar rolul acestora este de a transmite vibrațiile sonore din aer în fluidul din urechea internă.

Nu numai că acestea sunt cele mai mici oase din corpul uman, dar ele sunt și singurele oase care nu se remodelează după vârsta de un an. Acest lucru este important, deoarece o eventuală schimbare de formă ar putea afecta auzul.

Osiculele sunt importante și în analizele arheologice și medico-legale. Deoarece se formează atunci când ne aflăm în pântece, analiza izotopică poate oferi indicii despre dieta și sănătatea mamei în cazul unor schelete adulte necunoscute.

Cele mai mici oase din corpul uman: ciocanul (stânga), nicovala (dreapta sus) și etrierul (dreapta jos). Credit: Morphart Creation/Shutterstock

7. Oasele pot provoca stres

Sistemul nervos simpatic este mecanismul prin care corpul nostru se pregăteşte pentru o activitate intensă. El este responsabil de așa numita reacție de fugă sau de luptă în cazul unui pericol iminent, fiind asociat cu eliberarea hormonului adrenalină ca răspuns la o situație stresantă.

Cercetătorii au publicat recent o lucrare care identifică osteocalcina, un hormon eliberat de celulele care formează osul, drept un factor cheie în răspunsul la stres.

Oamenii de știință au examinat nivelul de osteocalcină la oameni şi au găsit un nivel ridicat în sânge și urină după ce subiecții umani au fost expuși la stres. Ulterior, s-a dovedit că osteocalcina oprește mecanismul parasimpatic pentru odihnă şi digestie, care permite activarea răspunsului la luptă sau fugă.

În încheiere, să nu uităm că una din funcțiile fundamentale ale scheletului este de a proteja organismul. Coastele, de exemplu, protejează cele mai importante organe ale noastre.

Traducere şi adaptare după Here Are 6 Surprising Facts About The Human Skeleton You Probably Don’t Know