Tehnologie

Automobilul hibrid – pro și contra

Conform producătorilor, mașinile hibride sunt cea mai bună investiție într-un automobil. Deși există multe motive pentru a cumpăra o mașină hibridă, inclusiv stimulente fiscale, este bine să înțelegem modul cum funcționează aceste automobile. Acest articol explorează miturile, beneficiile și dezavantajele deținerii unuia dintre aceste noi vehicule „verzi”.

Ce este o mașină hibridă? Practic, este o mașină normală, cu un consum redus de combustibil, care are două motoare, un motor electric și un motor termic. De asemenea, există un sistem special de captare a energiei de frânare care poate fi stocată într-o baterie de la bord.

De ce un automobil hibrid? De ce nu o mașină cu motor termic sau o maşină electrică? La urma urmei, una dintre regulile de bază ale științei este că cu cât sistemul este mai complex, în acest caz două motoare în loc de unul singur, cu atât mai des se va defecta. Mulți preferă un motor în loc două motoare, în ciuda avantajelor evidente de siguranță.

Motivul pentru două motoare constă în punctele forte ale ambelor tipuri de motoare. Mai exact, motoarele electrice nu consumă energie în timpul mersului în gol, se opresc și folosesc mai puțină energie decât motoarele termice la turații mici. Motoarele termice se descurcă mai bine la turaţii mari și pot furniza mai multă putere pentru o anumită greutate a motorului.

Aceasta înseamnă că în timpul orelor de vârf motorul electric funcționează excelent și, ca un beneficiu suplimentar, nu produce gaze pe evacuare, reducând astfel nivelul poluării. La viteze mai mari, peste 65 km/h, motorul termic intră în funcțiune și oferă acea senzație specială de viteză pe care atât de mulți proprietari de mașini o caută atunci când conduc pe autostradă.

Un alt avantaj al motorului termic este că acesta încarcă bateria electrică în timp ce funcționează. În schimb, un automobil electric poate rămâne fără energie în lipsa unei staţii de reîncărcare cu energie electrică a bateriei electrice.

Proprietarii de automobile hibride pot uita de această problemă, deoarece motorul termic porneşte automat atunci când bateria electrică se descarcă și continuă să încarce bateria. Din acest motiv, un automobil hibrid nu necesită să fie conectat la o priză. Desigur, nu trebuie uitam să umplem rezervorul…

 

 

Conceptul Mercedes de automobil hibrid.

 

Conceptul Mercedes de automobil hibrid. 

Toată această nouă tehnologie are însă un preț: o mașină hibridă este complexă și costisitoare. Are două motoare și toate sistemele auxiliare pentru a le gestiona, plus o baterie grea și un sistem de regenerare utilizat pentru a produce electricitate în timpul frânării.

Toate aceste sisteme trebuie să funcționeze împreună, ceea ce înseamnă o complexitate mai mare. Chiar dacă automobilele hibride și, la fel de important, computerele care le controlează, au devenit mai fiabile, ele încă se defectează. Astfel, proprietarii maşinilor hibride se pot aștepta la facturi mai mari la reparații.

Automobilele hibride sunt cele mai eficiente automobile pe benzină, consumul lor variind între 4,9 l/100 km şi 3.9 l/100 km. Nu e rău, dar acesta este doar cu aproximativ 20% până la 35% mai bun decât în cazul unui vehicul eficient pe benzină, cum ar fi Honda Civic, de exemplu, care consumă 6,5 l/100 km.

Cu toate acestea, atunci când se compară prețurile, vehiculele hibride costă între 19.000 și 25.000 de dolari, iar un automobil economic pe benzină costă între 14.000 – 17.000 de dolari, justificarea cumpărării unui automobil hibrid devine mai puțin evidentă.

Într-adevăr, dacă ținem cont de diferența dintre facturile medii anuale de combustibil, 405 USD pentru Honda Insight comparativ cu 635 USD pentru un Honda Civic, înseamnă că nu putem recupera niciodată costul inițial mai mare al unui automobil hibrid. Pe o perioadă de zece ani, deținerea unui automobil hibrid vă va economisi doar 2.300 USD.

O mare parte din eficiența consumului de combustibil provine din îmbunătățirea aerodinamicii, reducerea greutății și, cel mai important, utilizarea unui motor termic mai puțin puternic. De fapt, orice automobil va obține un kilometraj considerabil mai bun doar prin reducerea mărimii şi puterii motorului. Motivul principal pentru care acest lucru nu este posibil este acela că producătorii trebuie să răspundă cererii clienților care îşi doresc automobile cu motoare puternice.

Experţii consideră că kilometrajul real al automobilelor hibride este de fapt cu aproximativ 10% mai mic decât se pretinde. Pe site-urile producătorilor, unde ne sunt prezentate performanţele declarate ale automobilelor hibride, găsim indicaţii pentru cea mai bună economie de combustibil, dar care sunt valabile pentru orice automobil: conduceți lent, nu porniţi în viteză mare, etc.

Mașinile hibride oferă mai mult decât o economie excelentă de combustibil, ele oferă și multe avantaje ecologice. Chiar și o mică creștere a economiei de combustibil reprezintă o mare diferență în ceea ce priveşte emisiile de gaze pe întreaga durată de viață a mașinii.

În orașele mari, acolo unde poluarea este accentuată, automobilele hibride au o importanţă și mai mare, deoarece produc foarte puține emisii în timpul condusului cu viteză redusă în oraș și în inevitabilele blocaje din trafic.

Japonezii sunt liderii recunoscuți în domeniu. Honda și Toyota sunt cei mai mari producători cu modelele Insight și Prius. Producătorii de automobile din SUA sunt cu mult în urmă. De fapt, în timpul introducerii recente a unui nou model hibrid de către General Motors, denumit Mercury Mariner, aceştia au recunoscut că trebuie să acorde licență pentru mai mult de 20 de tehnologii separate de cele japoneze.

Producătorii auto din SUA sunt încă specializați în SUV-uri și camioane. Ford a introdus chiar și o versiune hibridă a popularului său SUV Escape.

Analiștii din industrie afirmă că modele hibride americane sunt doar simbolice şi nu o încercare serioasă de a intra pe piață. Motivul introducerii automobilelor hibride are legătură cu reglementările privind economia medie de combustibilului (CAFE-Corporate Average Fuel Economy).

Standardele actuale impun ca modelele vândute de un producător de automobile să aibă un consum mediu de  8,5 l/100 km. Aceasta înseamnă că un producător auto care vinde o mașină hibridă care obține 3,9 l/100 km, poate vinde apoi 4 mașini mai puțin eficiente, cum ar fi SUV-uri și camioane, care obțin doar 11,8 l/100 km.

Cu doar o economie marginală pe benzină și un cost inițial mult mai ridicat, producătorii automobilelor hibride se bazează pe doi factori principali: imaginea „verde” și „noua” tehnologie. Orice agent de marketing vă va spune că „nou” și „verde” sunt calificative bune pentru orice vânzare.

Pentru a compensa percepţia legată de problemele de fiabilitate, producătorii oferă garanții extinse: Honda Insight are o garanție de 8 ani/120.000 de km pentru componentele ansamblului motor, inclusiv baterii, și o garanție de 3 ani/58.000 de km pentru restul mașinii. Toyota Prius are o garanție de 8 ani/160.000 de km pentru baterie și sistemele hibride și o garanție de 3 ani/58.000 de km pentru restul componentelor.

Motoarele și bateriile din aceste mașini nu necesită întreținere pe durata de viață a vehiculului. Motorul nu are nevoie de mai multă întreținere decât în ​​cazul oricărei alte mașini. Deoarece maşinile hibride au frânare regenerativă, plăcuțele de frână pot dura chiar mai mult decât cele din mașinile normale.

Ce ar trebui să facă un cumpărător inteligent? Economia de combustibil merită dureri de cap suplimentare și costuri mai mari? Poate, depinde de modul cum conducem.

Dacă conduceți mai ales în oraș, atunci puteți economisi suficient pentru a compensa, parţial, costul suplimentar al maşinii. Amintiți-vă că motorul termic pornește pentru a încărca bateriile, dacă utilizați motorul electric tot timpul. Navetiştii care parcurg distanțe lungi vor observa o economie mai mică de combustibil.

Mai există şi problema de mediu, la care merită să ne gândim. Un vehicul hibrid reduce emisiile cu 25% până la 35% comparativ cu cele mai eficiente modele pe benzină. De asemenea, puteţi ţine cont şi de stimulentele fiscale care se acordă la achiziţionarea unui automobil hibrid.

Experții cred că, în cele din urmă, vehiculele hibride sunt, probabil, o tehnologie de tranziție. Mașinile alimentate cu pilă de combustibil cu hidrogen sau metan sunt, probabil, automobilele viitorului.

În ceea ce privește mediul înconjurător, există multe modalități de a reduce emisiile, folosind mijloacele de transport în comun, serviciile de „ridesharing mersul cu bicicleta și chiar mersul pe jos. Chiar și achiziţia unei mașini mai mici, cu un consum redus de combustibil, face o mare diferență.

Așadar, gândiți-vă la ceea ce încercați cu adevărat să obţineţi înainte de a cumpăra un hibrid. Nu aruncați banii câștigați cu greu pe o nouă tehnologie „verde”, care este acum la modă, dacă nu aveţi cu adevărat nevoie de ea.

Traducere după Hybrid Cars – Pros and Cons

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *