Antioxidanţii au asigurat succesul industriei de suplimente alimentare, dar câţi oameni știu cu adevărat ce sunt aceştia și de ce se presupune că sunt benefici pentru sănătate? Se afirmă de multe ori că antioxidanții ne pot proteja de cancer deoarece ei pot contracara efectele produse de unele molecule cunoscute ca „speciile reactive de oxigen” sau „radicali liberi” care se formează în celulele noastre și care apoi deteriorează ADN-ul şi pot provoca apariţia cancerului.

Cu toate acestea, celulele generează mai multe tipuri de radicali liberi în concentraţii diferite. De exemplu, unii dintre aceştia sunt utilizaţi de către sistemul imunitar pentru a ataca agenții patogeni. Prin urmare, în prezent nu sunt înţelese pe deplin beneficiile și pericolele datorate eliminării radicalilor liberi cu ajutorul antioxidanților. Prin eliminarea tuturor radicalilor liberi riscăm să nu mai beneficiem de efectele lor pozitive. De asemenea, există puţine dovezi solide că antioxidanţii reduc riscul de cancer sau că ajută la tratarea bolilor. De fapt, unele studii clinice importante indică exact contrariul.

Împreună cu colegii mei de la Kings College din Londra am publicat recent un studiu în Journal of the National Cancer Institute în care am arătat că radicalii liberi nu sunt întotdeauna agenți dăunători. Rezultatele obţinute de noi  se adaugă la dovezile tot mai numeroase care arată că suplimentele de antioxidanţi pot face, în anumite circumstanțe, mai mult rău decât bine.

Modelarea celulelor canceroase

În anul 2008 am arătat că celulele melanomului, forma cea mai gravă de cancer de piele, îşi pot schimba forma în funcție de concentraţiile a două molecule cheie denumite Rac și Rho care acționează ca un comutator. Dacă există mai multe molecule Rac și mai puține molecule Rho, celulele devin lungi și fusiforme. Dacă există mai multe molecule Rho și mai puține molecule Rac, celulele devin mai rotunde. Mai recent, am constatat că acest proces de rotunjire a formei le permite celulelor canceroase să se deplaseze şi să se răspândească în corp mai uşor.

Pentru a afla cum influenţează moleculele Rac și Rho efectele radicalilor liberi asupra cancerului, am cultivat celule de melanom în laborator cărora le-am aplicat antioxidanţi pentru a elimina speciilor reactive de oxigen. Prin urmare, celulele s-au rotunjit, s-au putut deplasa mai repede și au putut să se răspândească mai uşor.

Atunci când am folosit medicamente pentru a inhiba acțiunea moleculelor Rho și pentru a stimula acțiunea moleculelor Rac, cantitatea de radicali liberi a crescut și astfel celulele au devenit mai mari și mai lente. De asemenea, am observat că o concentraţie mai mare a radicalilor liberi activează anumite gene în celule, cum ar fi p53, care ne poate proteja împotriva cancerului, dar care dispare pe măsură ce cancerului se agravează, și PIG3, care ajută la repararea ADN-ului . În mod neașteptat, am constatat că PIG3 suprimă acțiunea moleculelor Rho.

Supradoză de antioxidanțiSupradoză de antioxidanţi? Credit: Shutterstock

Această constatare ne-a fost confirmată prin studiul şoarecilor cu tumori cutanate. Aceştia au avut mai multe şanse de a supravieţui dacă celulele canceroase au avut un nivel mai ridicat de PIG3, adică o concentraţie mai mare a radicalilor liberi. Tumorile au crescut mai lent şi celulele canceroase nu s-au răspândit la fel de mult.

Prin contrast, am constatat că în cazul pacienţilor umani la care celulele canceroase aveau un nivel scăzut de PIG3, aceste celule erau mult mai probabil rotunjite și astfel se puteau răspândi mai uşor prin corp.

În concluzie, prin utilizarea unor medicamente pentru a reduce cantitatea de molecule Rho și a crește cantitatea de molecule Rac s-a obţinut o creștere a concentraţiei radicalilor liberi și, prin urmare, a PIG3, ceea ce a scăzut probabilitatea ca celulele canceroase să se răspândească. Această constatare contrastează puternic cu ideea conform căreia antioxidanţii, care elimină radicalii liberi, pot ajuta la tratarea bolilor.

Atenție la antioxidanți

Studiul nostru s-a bazat în special pe analiza celulelor de melanom cultivate în condiţii de laborator, astfel încât mai este încă mult de lucru pentru a arăta dacă medicamentele care inhibă semnalele Rho ar putea opri răspândirea melanomului la pacienți. Aceleași medicamente sunt însă testate în cadrul unor studii clinice pentru alte boli, cum ar fi glaucom, hipertensiune arterială și bolile de inimă, așa încât știm că acestea pot fi administrate pacienților în condiții de siguranță. Cercetările noastre adaugă noi dovezi care indică că această familie de medicamente ar putea încetini răspândirea cancerului de piele.

Alte studii indică faptul că antioxidanţii pot creşte riscul de cancer şi că pot accelera răspândirea acestuia. Dozele mari de antioxidanţi ar putea, de asemenea, interfera cu unele tratamente pentru cancer, cum ar fi chimioterapia.

Deşi rezultatele noastre nu dovedesc că antioxidanţii sunt dăunători pentru celulele sănătoase, se impune precauție cu privire la utilizarea antioxidanţilor la pacienţii care au deja cancer. Trebuie să continuăm activitatea de cercetare pentru a înţelege pe deplin avantajele și dezavantajele suplimentelor de antioxidanţi. De asemenea, trebuie să găsim o modalitate de a inhiba radicalii liberi „răi” și de a le permite radicalilor liberi „buni” să acţioneze.

Traducere după Why antioxidants might actually make your cancer worse