Umanitatea există pentru a servi unui scop final, transcendent? Școala științifică convențională susţine că nu. După cum afirmă fizicianul Lawrence Krauss în ultima sa carte, evoluția noastră pe această planetă este doar un „accident cosmic”. Dacă credeți altfel, s-ar putea ca mulți să vă acuze că suferiți de o anumită iluzie religioasă.

Eu nu cred că această concepţie convenţională asupra vieții este, în mod necesar, corectă. Cu toate acestea, viziunea mea asupra lumii se bazează în totalitate pe naturalism şi nu pe invocarea unor puteri supranaturale. Chiar dacă de obicei sunt de acord cu teoriile științifice convenționale, ştiu că viața ar putea reprezenta, de fapt, un scop natural. Această idee, care face obiectul unui articol publicat în revista Complexity, este foarte speculativă, dar merită luată în considerare.

În selecția biologică naturală, capacitatea genelor de a se replica depinde de cât de bine pot acestea codifica trăsături care le permit organismelor să reproducă alți membri ai speciei lor. Astfel de trăsături, cum ar fi capacitatea unor specii de a se camufla pentru a evita prădătorii sau prezenţa ochilor pentru a permite vederea, sunt adaptări la mediul înconjurător, spre deosebire de anumite trăsături care sunt doar consecinţa unor adaptări la mediu sau chiar modificări genetice aleatorii. În mod evident, scopul acestor adaptări este acela de a asigura unele funcţii biologice importante, precum văzul, digestia sau chiar gândirea.

Organismele includ unele dintre cele mai complexe procese adaptive şi din acest motiv ele sunt cele mai complexe lucruri din Univers. Din acest motiv, probabilitatea de apariţie a acestora este foarte mică şi tocmai această complexitate improbabilă este, de fapt, semnul distinctiv al selecției naturale, adică modul fundamental prin care recunoaștem că o trăsătură este de fapt o adaptare la mediu. Aceste adaptări la mediul înconjurător sunt caracterizate de o valoare mică a „entropiei”, care reprezintă gradul de dezordine dintr-un sistem fizic.

A doua lege a termodinamicii, care este o lege fundamentală a fizicii, afirmă că entropia tinde mereu să crească, astfel încât sistemele devin tot mai dezordonate. Din acest motiv putem să spargem un ou și să facem omletă, mărind gradul de dezordine din sistem, dar nu mai putem să transformăm omleta într-un ou cu coajă, albuş și gălbenuș, adică un sistem ordonat.

OchiulOchiul, un organ extrem de complex a cărui probabilitate de apariţie, prin selecţie naturală, este extrem de mică. Cum se formează ochiul din nişte celule sensibile la lumină. Credit: Pixabay.

Deoarece selecția naturală este procesul care „proiectează”, în mod aleator, organisme, transformând materia dezordonată în organe complexe și funcționale, acesta este cel mai puternic proces antientropic despre care știm. Fără transformările incrementale pe care le permite selecția naturală, singura modalitate prin care ar putea apărea o adaptare complexă, precum ochiul unui mamifer, ar fi doar ca rezultat al întâmplării. Iar probabilitatea să se întâmple acest lucru este extrem de scăzută.

Selecția biologică naturală explică necesitatea adaptărilor la mediu, deoarece astfel se asigură supraviețuirea și reproducerea. Totuşi, aceasta nu explică cum ar putea avea viața, în general, un scop transcendent. Pentru a înţelege existența noastră, avem nevoie de o altă explicaţie, precum cea pe care o descriu în continuare.

Evoluţia cosmologică

Explicația mea se bazează pe teoria cosmologului Lee Smolin privind selecția naturală cosmologică. Smolin și-a întemeiat teoria pe o concepţie din ce în ce mai populară conform căreia Universul în care trăim face parte dintr-un Multivers. Mulți fizicieni au acceptat ipoteza Multiversului, deoarece existența acestuia este prezisă de inflația cosmică veşnică.

Smolin afirmă că, într-un Multivers, universurile care se pot reproduce cel mai bine sunt cele mai frecvente. El a propus că aceste universuri ar putea fi create din găurile negre existente. Iar dacă găurile negre condiţionează „reproducerea” universurilor, atunci selecția naturală cosmologică ar favoriza universurile care conțin mai multe găuri negre. Conform acestei teorii, viața este, pur și simplu, consecinţa accidentală a unor procese „proiectate” prin selecție pentru a produce găuri negre.

Teoria lui Smolin este foarte intuitivă. Se pare că este similară cu selecția naturală a lui Darwin. Astfel, găurile negre par a fi cele care dau naștere unor noi universuri din moment ce se crede că o gaură neagră este o singularitate, o concentrație infinit de mică de spațiu, materie și energie, adică exact ceea ce credem că a stat la baza Big Bang-ului.

Cu toate acestea, teoria lui Smolin nu se potrivește în totalitate cu teoria lui Darwin. Aceasta nu prezice că trăsătura cea mai complexă a Universului în care trăim va fi cea mai probabilă adaptare produsă prin selecția naturală cosmologică, din moment ce caracteristica cea mai puțin entropică este viața şi nu găurile negre. De asemenea, teoria lui Smolin nu face legătura între entropie și selecția naturală.

Gaură neagrăGaură neagră. Credit: NASA

Viitorul vieţii

Dacă viața reprezintă într-adevăr sistemul reproducător al Universului, atunci înseamnă că o inteligență suficient de evoluată ar putea dobândi capacitatea de a crea noi medii cosmice. Pentru a fi locuibile, aceste universuri copil ar trebui să reproducă legile fizice ale Universului nativ al formei de viață.

Cosmologii se așteaptă ca peste miliarde de ani Universul să nu mai fie locuibil. Cu toate acestea, viața ar putea deveni suficient de inteligentă pentru a produce noi universuri care să poată găzdui viața, poate prin intermediul unor civilizații care pot „construi” ceva asemănător găurilor negre.

Viața un ghid al evoluției UniversuluiVor putea vreodată oamenii să creeze noi universuri? Credit: Greg/Goodfreephotos

Oamenii de știință nu pot în prezent să testeze în mod concludent această ipoteză. Pentru început ar trebui să verificăm dacă într-adevăr există şi alte universuri.

O predicție fundamentală a acestei teorii este aceea că progresul tehnologic al umanităţii va continua, cel mai probabil, în viitorul îndepărtat. Dacă selecţia cosmologică a „proiectat” viața pentru ca tehnologia să fie utilizată pentru replicarea Universului, atunci pare rezonabil să ne așteptăm ca viața să aibă succes în această privință, așa cum ne așteptăm ca un ochi produs prin selecția biologică să reușească să vadă.

Asta nu înseamnă că progresul tehnologic va continua neîncetat. În fond, putem utiliza tehnologia de care dispunem pentru a ne distruge.

Nu este o idee nouă să propunem, în termeni generali, că viața ar putea ghida evoluția Universului. Cu toate acestea, cercetarea mea explică de ce este mult mai probabil ca viața, şi nu găurile negre, să ghideze evoluţia şi „replicarea” Universului. Sper că şi alți cercetători vor continua să exploreze această idee.

Traducere şi adaptare după Life may be a guide to the evolution of the cosmos – here’s how