Vederea noastră periferică este mult mai sofisticată decât s-a crezut

Există numeroase exemple privind evoluția cortexului vizual al creierului pentru alocarea mai multor resurse sarcinilor care sunt deosebit de importante pentru o specie. De exemplu, animalele nocturne, cum ar fi bufniţele, şi-au dezvoltat capacitatea de vedere pe timp de noapte, în detrimentul capacităţii de a distinge bine culorile. Acest compromis este important, deoarece un creier mai mare este mai greu și necesită, de asemenea, mai multă energie. Consumul de energie al creierului uman depășește consumul energetic al oricărui alt organ, inclusiv inima.

Cele mai multe cercetări asupra vederii s-au concentrat pe zona centrală de mici dimensiuni a câmpului nostru vizual. În această zonă vedem cel mai bine şi, într-adevăr, ea este foarte mică. Pentru a delimita această regiune este suficient să ţineţi pumnul strâns direct în fața dumneavoastră la lungimea brațului. Vederea în afara acestei zone centrale este mai puțin clară și în acest caz vorbim de vederea periferică. Evoluţia a condus la o soluție elegantă în ceea ce priveşte vederea noastră. Astfel, vederea periferică este destul de bună pentru a atrage atenția asupra unui obiect. Dacă însă vrem să vedem mai bine obiectul respectiv atunci trebuie să privim direct spre acesta.

Însă acesta nu este singurul mod în care utilizăm vederea periferică. Imaginați-vă următoarea situaţie: serviţi cina alături de un prieten și purtaţi o conversație cu acesta. Fără a vă lua ochii de la prietenul vostru, puteţi vedea un pahar de vin din apropiere pe care îl puteţi lua pentru a bea din el. Acest lucru pare extrem de simplu, dar creierul trebuie să formeze o imagine corectă a formei și a dimensiunii paharului și să stabilească poziţia în care se află acesta.

O vedere periferică diferențiată

Deoarece brațele omului și mâinile sale se află sub nivelul ochilor, manevrarea unor obiecte poate avea loc în afara zonei centrale a câmpului nostru vizual. Împreună cu colegii noștri ne-am întrebat dacă cortexul vizual s-a adaptat la aceste condiţii prin evoluție, rezultând în acest fel un sistem vizual care este mult mai bine adaptat pentru o vedere sub nivelul ochilor decât la o vedere deasupra nivelului ochilor.

Ochiul și vederea periferică. Credit: air009

Am testat această idee în cadrul unui test în care am rugat șase adulți tineri să compare formele prezentate pe un ecran de computer pentru a vedea dacă aceştia pot observa diferenţa dintre un cerc perfect și un cerc ușor deformat. Așa cum ne-am așteptat, aceştia au obţinut cele mai bune rezultate atunci când s-au uitat la acele forme în mod direct.

Ulterior am repetat testul cu forme în condiţiile în care acestea erau afişate deasupra şi sub nivelul ochilor și, de asemenea, de ambele părți. Subiecții noștri au interpretat mult mai corect formele atunci când acestea au fost prezentate în partea de jos a câmpului lor vizual. De fapt, rezultatele obţinute de aceştia în acest caz au fost cu mai mult de 50% mai bune faţă de cazurile în care formele au fost prezentate mai sus sau de ambele părți ale câmpului vizual.

Dacă această caracteristică s-a datorat unei dezvoltări evolutive, atunci ea ne-a permis să putem observa în special forma, dar şi tipul obiectului. Pentru a verifica această ipoteză, am repetat experimentele cu un anumit tip de obiect: fețele.

Fețele sunt considerate a fi o clasă deosebit de importantă a stimulilor vizuali pentru om. Oamenii sunt animale sociale și percepția corectă a chipului este esențială pentru o activitate socială. O percepție bună a feței vă permite să recunoaşteţi instantaneu persoane familiare, să vă distingeţi prietenii și să citiţi emoțiile persoanelor pe care le întâmpinați.

Studiile au arătat că la oameni şi la alte primate există regiuni specializate ale creierului care sunt dedicate analizei fețelor. Deşi este important să putem detecta o față cu ajutorul vederii periferice, nu există aparent niciun avantaj în a identifica fețele mai precis în partea de jos a câmpului vizual faţă de ​​alte zone periferice. În fond, cele mai multe dintre întâlnirile noastre au loc față în față.

Atunci când am testat din nou capacitatea aceloraşi oameni de a distinge diverse chipuri, această ipoteză s-a dovedit a fi corectă. Am constatat că subiecţii nu au obţinut rezultate mai bune atunci când chipurile le-au fost arătate în partea de jos a câmpului vizual în comparaţie cu alte ​​părți, existând doar o tendinţă de a identifica mai corect fețele atunci când acestea erau arătate în partea din stânga a câmpului vizual. Această aparentă curiozitate se datorează probabil faptului că zona specifică din creierului omului care se ocupă cu analiza fețelor este situat în emisfera dreaptă a creierului. Ca și în cazul altor funcții ale creierului, partea dreaptă a creierului controlează partea stângă a corpului, astfel încât rezultatul este conform aşteptărilor.

Ca o verificare, în experimentul nostru am testat, de asemenea, capacitatea subiecţilor de a distinge fețe ale căror caracteristici specifice au fost eliminate – ochii, nasul, gura și așa mai departe. După ce am înlocuit fețele cu forme de acest fel, am presupus că subiecții noștri le vor percepe acum mai exact în partea inferioară a câmpului vizual în comparaţie cu celelalte zone periferice. Exact acesta a fost rezultatul pe care l-am obţinut.

Acest lucru sugerează că o vedere periferică mai bună în partea inferioară a câmpului vizual reprezintă un avantaj evolutiv, cum ar fi, de exemplu, în cazul animalelor care îşi pot procura hrana fără a-şi lua ochii de la potenţialii prădători. Dar acesta reprezintă un avantaj minor care necesită însă o putere mare de procesare din partea creierului pentru a extinde această caracteristică şi la alte tipuri de obiecte, cum ar fi fețele.

În concluzie, data viitoare când vă bucuraţi de un pahar de vin la cină, v-aţi putea simți în siguranță ştiind că vederea periferică a evoluat în aşa măsură încât puteţi alege cu succes o sticlă de vin fără să vă uitaţi direct la ea. Doar amintiți-vă că aceasta este bine să se afle sub nivelul ochilor.

Traducere după Our peripheral vision is far more sophisticated than we thought