Speciile marine sunt ameninţate cu dispariţia

Dacă îl admirăm de pe puntea unui vas, oceanul pare să fie „un loc sălbatic și de nepătruns ca întotdeauna”, aşa cum s-a exprimat Henry David Thoreau. Există aici un contrast evident între oceanul aparent sălbatic și curat și unele regiuni ale acestuia care au fost modificate în mod excesiv de către oameni. În afara faptului că sunt sălbatice, oceanele sunt şi vaste. Ele acoperă aproximativ 70% din suprafața Pământului şi au o adâncime medie de aproximativ 4 km. Oceanele reprezintă 99% din spațiul de viaţă al planetei noastre.

Monachus schauinslandi este pe cale de dispariție. Credit: Kent Backman, CC BY-SA

În ceea ce privește vieţuitoarele care populează oceanele – ei bine, toată lumea știe că oceanele adăpostesc o mulţime de specii și că ele sunt extrem de fertile, nu? Vastitatea oceanelor și varietatea, abundenţa vieții marine fac ca conceptul de extincție marină să pară o idee exagerată.

Cu un deceniu în urmă, Dulvy s-a hotărât să verifice unele dintre aceste ipoteze, reanalizând datele cunoscute atunci despre extincțiile marine și discrepanţa dintre caracteristicile mediului marin (vastitatea, abundenţa, siguranţa) și caracteristicile vieţuitoarele non-marine (specializate, amenințate, rare).

În prezent Webb a publicat un nou studiu în revista Current Biology prin care a încercat să arate că există un risc egal de extincție atât pentru mediul marin cât și pentru cel non-marin.

Noi am reuşit să facem acest lucru analizând datele cuprinse în Red List of Threatened Species (N.t. Lista roşie a speciilor ameninţate) a International Union for Conservation of Nature (IUCN) pentru toate grupurile taxonomice importante, separat pentru speciile marine și cele non-marine. Acest lucru a fost posibil doar printr-un efort concertat, timp de un deceniu, al IUCN prin care s-a intensificat procesul de evaluare a organismelor marine.

The great auk (Marele pinguin nordic) a dispărut dintre noi.

Credit: Biodiversity Heritage Library, CC BY-SA

La prima vedere rezultatele noastre par să susțină faptul că speciile marine sunt mai puțin ameninţate cu dispariţia. O astfel de analiză superficială a statisticilor a fost utilizată anterior pentru a confirma așteptările conform cărora riscul de extincție al vieţii este mai mic în oceane.

Concentrându-ne pe necunoscut

Când ne-am uitat mai atent la aceste numere am ajuns la o concluzie destul de diferită. Studiul nostru s-a concentrat numai pe acele specii care au fost incluse, în mod oficial, pe lista roșie. În ciuda efortului depus de zeci de mii de voluntari, timp de 50 de ani, în urma căruia au fost evaluate mai mult de 70.000 de specii, în prezent cunoaştem starea în care se află a doar 3% din speciile marine cunoscute și 4% din speciile non-marine cunoscute.

În rândul tuturor acestor specii care au fost evaluate, ratele de extincție din grupurile non-marine au o valoare aproape dublă faţă de cele din grupurile marine, cu mult mai puţin decât se credea anterior.

Imaginea generală se schimbă şi mai mult atunci când ne concentrăm doar pe cele mai bine studiate specii. În general, aici ne referim la unele animale uşor de recunoscut cum ar fi țestoasele sau păsările marine. Deși există mult mai multe specii de melci de mare sau de crustacee ce încă aşteaptă sã fie descoperite, din punct de vedere taxonomic este mai puțin probabil să descoperim mai multe păsări necunoscute.

Evident, ne așteptăm ca cea mai bună estimare a riscului de extincţie să fie pentru acest grup de specii care este mai bine cunoscut. Chiar şi în rândul acestuia, 20-25% dintre specii sunt amenințate în medie cu dispariția, indiferent dacă acestea trăiesc pe uscat sau în mare.

Mitul privind „dovada extincţiei”

Riscul de extincție în mediul marin a crescut rapid în ultimii 50 de ani, acesta ajungând să conveargă către un nivel de risc corespunzător mediului terestru. Există, desigur, unele rezerve în acest sens care trebuie să fie luate în considerare. Foarte puține specii marine îndeplinesc criteriile noastre pentru ceea ce înseamnă „bine cunoscut”, iar majoritatea celor care îndeplinesc această condiţie sunt atipice.

Aproximativ 90% din cele 225.000 de specii marine cunoscute sunt nevertebrate. Cu toate acestea, cele mai bine studiate grupuri de specii sunt, în principal, vertebratele (păsările marine, mamiferele marine, peștii, broaștele țestoase) sau cele din apropierea coastelor marine (mangrove, corali, etc).

Cea mai mare parte din biodiversitatea terestră este reprezentată de un număr relativ mic de grupuri de specii. Astfel, în timp ce plantele cu flori și insectele acoperă împreună o mare parte din diversitatea vieții de pe uscat, viața din mare este mai uniform distribuită în rândul a zeci de grupuri importante de specii.

Peștii ferăstrău sunt pe cale de dispariţie. Credit: David Morgan, CC BY-SA

Într-adevăr, o constatare uimitoare a acestui nou studiu o reprezintă faptul că 64 din cele 88 grupuri de specii importante ale vieţii marine, cele care conțin împreună aproape o treime din speciile marine cunoscute, nu au avut niciun membru evaluat. În mod evident, o concluzie finală cu privire la riscurile de extincție în mediul marin nu poate fi susţinută până când cel puțin unele dintre aceste lacune nu sunt completate.

Această sarcină revine în întregime oamenilor de știință care lucrează în timpul lor liber ca voluntari şi având la dispoziție resurse reduse de finanțare. Continuarea acestui lucru este vitală pentru a ne asigura că înțelegem adevăratele priorități de cercetare și conservare, în loc doar să anunţăm calamitățile din oceane.

Chiar dacă în noul studiu nu s-a putut evidenţia toată diversitatea marină, un grup marin care este inclus aici este cel reprezentat de pești sau de „dovada extincţiei”. În anul 1883 Thomas Henry Huxleya declara cu o mare încredere la Fisheries Exhibition din Londra că „rezervele de peşte marin sunt probabil inepuizabile, nimic din ceea ce facem nu afectează în mod serios numărul peștilor”, o idee preconcepută care încă se regăseşte în discursurile secolului 21.

Dovezile obţinute în ultimul deceniu arată că paradigma vieţii marine care este abundentă pe o scară largă şi fertilă este mai degrabă o excepție decât o regulă. În concluzie, sunt speciile marine în siguranță? Noul studiu confirmă faptul că cel mai precaut răspuns la aceasta întrebare este: „nu mai mult decât cele de pe uscat”.

Traducere şi adaptare după Marine species are more threatened than we thought – and we’ve only looked at 3%