Cum ar fi dacă am putea folosi un motor cu reacție care să propulseze o aeronavă mai repede decât un motor tradițional şi care să ne ducă până la marginea atmosferei fără arderea unor combustibili fosili și cu un cost redus?

Motoarele cu jet de plasmă ar putea fi utilizate în acest scop, deși până acum acestea au fost studiate în special în laboratoarele de cercetare, acolo unde cercetătorii s-au concentrat asupra modalităţilor de utilizare a acestor motoare pentru deplasarea unor sateliți și a unor nave spațiale.

În prezent cercetătorii de la Technical University of Berlin încearcă să extindă domeniul de utilizare al motoarelor cu plasmă.

Motorul cu plasmă

Credit: sdecore/Shutterstock.com

În loc să comprime aerul aspirat, să ardă un combustibil și apoi să evacueze gazele rezultate în urma arderii pentru a genera forţa de propulsie, un motor cu plasmă produce forţa de propulsie prin accelerarea ionilor dintr-o plasmă cu ajutorul unor câmpuri electrice.

O echipă de cercetători condusă de Berkant Göksel şi-a propus să echipeze o aeronavă pentru transport pasageri cu un motor cu jet de plasmă, astfel încât aceasta să poată zbura la altitudini foarte mari şi, de asemenea, să poată ateriza şi decola ca un avion obișnuit.

„Suntem primii care am reuşit să generăm jeturi rapide și puternice de plasmă la nivelul solului. Aceste jeturi de plasmă pot atinge o viteză de până la 20 kilometri pe secundă”, a declarat Göksel pentru New Scientist.

Cu toate acestea, cercetătorii mai au multe obstacole de depăşit până ce un motor cu jet de plasmă capabil să ne ducă la marginea atmosferei să devină realitate.

Cercetătorii conduşi de Göksel au folosit doar propulsoare cu plasmă de mici dimensiuni, care au o lungime de aproximativ 80 mm.

Practic ar fi nevoie de aproximativ 10.000 de astfel de motoare cu plasmă de mici dimensiuni pentru a propulsa o aeronavă comercială standard. Deocamdată, echipa lui Göksel intenționează să folosească 100 până la 1.000 de astfel de propulsoare pentru un avion mai mic.

Având în vedere că funcţionarea motorului cu jet de plasmă se bazează pe energia electrică, chiar şi cea mai mică versiune a unui propulsor cu plasmă necesită un număr considerabil de baterii, care trebuie să livreze puterea necesară și să fie suficient de ușoare pentru a fi utilizate pe o aeronavă.

Din păcate, până în prezent, această problemă nu a fost rezolvată.

„Pentru a asigura energia electrică necesară unui motor cu plasmă am avea nevoie de o mică centrală electrică, care dacă ar fi realizată pe baza tehnologiei din prezent nu ar putea echipa o aeronavă”, a declarat Dan Lev din cadrul Technion-Israel Institute of Technology pentru New Scientist.

Göksel și echipa sa speră ca acest obstacol să fie depăşit în viitorul apropiat ca urmare a unor progrese în domeniul tehnologiei panourilor solare sau a reactoarelor de fuziune compacte, care ar putea fi folosite pe aeronavele sau navele spațiale care vor utiliza propulsoare cu plasmă.

Sursă: Science Alert