Centura interioară de radiaţii Van Allen conţine mai puţine particule periculoase pentru astronauţi şi echipamentele spaţiale în comparaţie cu estimările iniţiale ale oamenilor de ştiinţă.

Acum astronomii știu că centura interioară Van Allen poate fi studiată în siguranţă şi că se pot efectua cercetări care în trecut au fost considerate imposibil de realizat.

Centurile de radiații Van Allen

Cu mai bine de 50 de ani în urmă, oamenii de ştiinţă au descoperit că Pământul este înconjurat de un tor dublu format din particule încărcate electric, provenite în mare parte din vântul solar, care au fost reţinute de câmpul magnetic al planetei.

Cunoscute sub numele de centurile Van Allen, aceste regiuni împreună cu câmpul magnetic al Pământului ne protejează de radiaţiile periculoase provenite de la Soare şi forma acestor centuri se modifică în funcţie de intensitatea vântului solar care interacţionează cu câmpul magnetic al planetei.

Structura centurilor Van Allen

Centurile de radiații Van Allen. Credit: NASA

Centura interioară Van Allen se întinde, în general, între 640 km şi 9.600 km altitudine deasupra suprafeţei Pământului, în timp ce centura exterioară Van Allen se află la o altitudine cuprinsă între 13.500 km şi 58.000 km.

În anul 2013, NASA a descoperit o nouă centură Van Allen, de tranziţie, aflată între centura interioară şi cea exterioară.

În prezent centurile Van Allen sunt monitorizate de către două sonde spaţiale Van Allen care lucrează în tandem. Acestea au fost lansate de NASA în anul 2012 şi ele se deplasează prin centurile de radiaţii Van Allen cu o viteză aproximativă de 3.200 km/h.

Oamenii de știință au fost precauţi şi nu au trimis multe sonde spațiale pentru a obţine date suplimentare despre centurile de radiaţii, deoarece s-a crezut că acestea pot deteriora echipamentele electronice ale navelor spaţiale.

Cu toate acestea, ultimele observații obţinute cu autorul sondelor Van Allen au evidenţiat o caracteristică a centurii interioare Van Allen la care nimeni nu s-a aşteptat. Mai exact, s-a constat că aceasta conţine mai puţine particule periculoase, adică electroni de mare energie, decât s-a crezut anterior.

Chiar dacă în mod obişnuit nu există electroni de mare energie în centura interioară, furtunile solare intense pot împinge uneori electronii de mare energie în centura interioară Van Allen. Totuşi, se pare că aceste cazuri reprezintă excepţia de la regulă.

În urma unor astfel de evenimente, centura interioară Van Allen revine la „normal” după un anumit timp şi din acest motiv prezenţa electronilor de mare energie în centura interioară Van Allen nu poate fi exclusă în totalitate.

Pentru a determina tipul şi energia particulelor din centura interioară Van Allen, oamenii de ştiinţă au folosit un instrument specializat denumit MagEIS (Magnetic Electron and Ion Spectrometer). Acest dispozitiv, care este în esenţă un spectrometru de masă, le-a permis cercetătorilor să sorteze particulele detectate în funcţie de sarcina electrică a acestora şi energia lor.

Aşa cum a declarat Seth Claudepierre, un cercetător implicat în această cercetare, într-un comunicat de presă al NASA, eliminarea protonilor din măsurători a fost cheia recentei descoperiri privind centura interioară Van Allen.

„Ştiam de mult timp că există acești protoni de mare energie care pot afecta măsurătorile, dar până în prezent nu am putut să-i eliminăm din măsurători”, a declarat Claudepierre.

O nouă frontieră

Oamenii de ştiinţă au descoperit că centura interioară de radiaţii Van Allen este mai puţin periculoasă decât s-a crezut anterior şi că aceasta este, de asemenea, dinamică.

Se ştia că mărimea şi forma centurii exterioare Van Allen variază ca răspuns la activitatea solară, dar acum astronomii au constatat că şi centura interioară Van Allen se manifestă într-un mod similar.

Descoperirea oamenilor de ştiinţă arată că centura interioară Van Allen nu este statică şi că aceasta nu este formată, în principal, din electroni de mare energie. Acum s-a dovedit că această centură este dinamică și că ea este formată (de obicei)  din electroni de energie joasă și protoni de mare energie.

Această descoperire este extrem de valoroasă. Pe măsură ce explorăm Sistemul Solar, noile informații despre centurile de radiaţii Van Allen și interacţiunea dintre vântul solar şi câmpul magnetic al Pământului ar putea fi de nepreţuit.

Având în vedere că oamenii de știință studiază deja posibilitatea terraformării planetei Marte, care este lipsită de atmosferă, cercetările privind centurile Van Allen ar putea conduce la progrese în această direcţie.

Sursă: Futurism