Ce specii vor supravieţui celei de-a şasea extincţii în masă de pe Pământ?

Oamenii de ştiinţă au sugerat recent că cea de-a șasea extincție în masă de pe Pământ a început. Cum va fi afectată specia umană de acest lucru? Paleontologii au încercat de mult timp să facă lumină în această chestiune, căutând reguli generale care ar putea prezice supraviețuirea unei specii, iar cercetările de până acum arată că șansele nu sunt în favoarea noastră.

Ce specii vor supravieţui celei de-a şasea extincţii în masă? Credit: Corinata/wikimedia, CC BY-SA

Diversitatea speciilor este limitată

Viața de pe Pământ a evoluat de la o singură specie unicelulară din urmă cu aproximativ 3,5 miliarde de ani. De atunci, diversitatea și complexitatea vieţii s-a mărit și milioane de specii au evoluat.

Cum s-a ajuns de la o singură specie la milioane de specii? Hai să facem un simplu experiment de gândire. Pe măsură ce filiațiile evoluează, acestea se pot divide în două, astfel încât dintr-o singură specie rezultă două specii. În continuare, din două specii rezultă patru, din patru rezultă opt, și așa mai departe. Dacă reprezentăm acest proces sub forma unei curbe, constatăm că numărul de specii va crește exponențial în timp. Desigur, unele specii vor dispărea, dar dacă acest lucru se întâmplă mai rar decât apar alte specii noi, atunci vom obţine o curbă de creștere exponențială a numărului de specii.

Rezultă de aici că diversitatea speciilor se măreşte în permanenţă? Charles Darwin nu a crezut în acest lucru. El credea în schimb că Pământul poate găzdui doar un anumit număr de specii. El a comparat speciile cu nişte pene aflate într-un ziar, fiecare specie ocupând propria sa nișă ecologică. Pe măsură ce numărul de pene creşte, devine tot mai dificil să se introducă altele noi fără să se renunţe la unele pene vechi.

Ideea că Pământul poate găzdui doar un număr finit de specii modifică modelul nostru. Astfel, la început are loc o creştere exponenţială a numărului de specii, pentru ca mai târziu rata de creștere să se micşoreze. Într-un final diversitatea speciilor atinge un platou. Astfel se obține o curbă în formă de S sau o curbă sigmoidală.

Curba sigmoidală. Aceeaşi formă ca şi curba diversităţii speciilor. Credit: wikimedia, CC BY-SA

Ce putem afla din registrul fosil cu privire la istoria reală a vieții de pe Pământ? Din fericire, paleontologii au compilat sistematic cataloage de fosile de unde rezultă o imagine mult mai complexă a evoluţiei vieţii.

Extincțiile în masă

Unele dintre primele curbe de diversitate au fost obţinute pentru organismele marine. Acestea au relevat cinci evenimente de extincție în masă în ultimii 500 de milioane de ani, atunci când diversitatea speciilor s-a redus semnificativ și rapid. Primele două dintre acestea, la sfârșitul Ordovicianului, în urmă cu aproximativ 444 milioane de ani, și la sfârșitul Devonianului, în urmă cu aproximativ 359 milioane de ani, s-au produs într-un moment în care diversitatea speciilor pare să fi atins un platou. După aceste evenimente, diversitatea speciilor, pur și simplu, a revenit la nivelurile anterioare.

Cea de-a treia extincție în masă, denumită şi „Marea Extincţie”, s-a produs în urmă cu 252 milioane de ani, la graniţa dintre perioadele Permian și Triasic, şi aceasta a fost mult mai mare. În urma acesteia au dispărut aproximativ 96% din toate speciile de pe Pământ.

Extincțiile în masă au rezultat, aproape sigur, în urma unor schimbări rapide, catastrofale, ale mediului înconjurător, astfel încât animalele nu au reuşit să se adapteze și să evolueze pentru a supravieţui. Anumite specii au fost afectate mai mult decât altele, într-un mod dificil de prezis.

Ideea este cel mai bine ilustrată prin două grupe de organisme marine care ocupă aceeaşi nişă ecologică: brahiopode (Phylum Brachiopoda) și bivalve (Phylum Mollusca). Înainte de sfârșitul Permianului, în urmă cu 252 milioane de ani, diversitatea brahiopodelor era mult mai mare decât a bivalvelor. Cu toate acestea, brahiopodele au fost mult mai afectate de „Marea Extincţie”, în timp ce bivalvele s-au adaptat mult mai bine. Diversitatea bivalvelor a depăşit ulterior cea mai mare diversitate atinsă vreodată de brahiopode.

Brahiopode. Credit: wikimedia

O astfel de situaţie poate fi posibilă doar atunci când o specie a ocupat deja o nişă ecologică, blocând accesul altor specii. Numai o schimbare rapidă a condiţiilor de mediu le poate oferi speciilor concurente posibilitatea să intre pe acea nişă ecologică.

Bivalve. Credit: shellnut/wikimedia, CC BY-SA

Ceva similar s-a întâmplat în momentul dispariției dinozaurilor la graniţa dintre Cretacic şi Paleogen, în urmă cu aproximativ 66 de milioane de ani, atunci când mamiferele au fost mai puţin afectate de schimbarea condiţiilor de mediu.

Prezicerea câștigătorilor

Pe baza acestor schimbări majore care se produc în biodiversitatea Pământului, paleontologii au căutat reguli generale care ar putea prezice şansele de supravieţuire ale speciilor. Pe uscat, se pare că speciile de mari dimensiuni sunt cele mai dezavantajate.

Speciile mari sunt cele mai afectate de extincţiile în masă. Credit: Mohan Raj/wikimedia, CC BY-SA

Puține animale mai mari decât un câine au supraviețuit extincţiei în masă de la graniţa dintre Cretacic şi Paleogen. Printre dezavantajele acestor specii se numără și răspândirea geografică restrânsă.

Cu toate acestea, s-a demonstrat recent că răspândirea geografică nu a avut niciun efect asupra numărului de specii vertebrate terestre care au supraviețuit extincției în masă de la sfârşitul Triasicului, în urmă cu 201 milioane de ani. S-a dovedit că indiferent de cauza extincțiilor în masă, asteroizi, activitatea vulcanică la nivel planetar sau alți factori, consecințele globale ale acestor evenimente pot conduce şi la dispariţia celor mai răspândite specii.

În consecinţă, este foarte dificil să facem generalizări și predicții. Ştim însă că nicio specie nu este cu adevărat în siguranță. Deoarece în prezent ne confruntăm cu perspectiva celei de-a șasea extincții în masă, cauzată de această dată de activitatea umană, este bine să ne amintim că extincțiile pot degenera rapid într-un mod imprevizibil.

Dispariţia unei specii poate avea consecințe imprevizibile pentru multe alte specii, deoarece ecosistemele sunt conectate printr-o rețea complexă de interacțiuni pe care noi nu le înțelegem încă pe deplin. Să sperăm că putem preveni colapsul ecosistemului în care trăim. Din păcate, semnele timpurii, cum ar fi fragmentarea habitatului și pierderea unor specii din pădurile tropicale și recifele de corali, nu sunt bune.

Traducere şi adaptare după Which species will survive the Earth’s sixth mass extinction?