Munţi. Balene. Stele îndepărtate. Toate acestea există în spațiu, la fel și noi. Corpurile noastre ocupă un anumit spațiu. Atunci când mergem către casă sau ne plimbam prin parc ne mișcăm prin spațiu.

Dar ce este spațiul? Este într-adevăr o entitate fizică reală?

În anul 1717 a început o dispută cu privire la natura spaţiului care nici după exact 300 de ani nu s-a încheiat.

S-ar putea crede că fizicienii au „rezolvat” problema spațiului. Datorită matematicianului Hermann Minkowski și a fizicianului Albert Einstein concepem în prezent spațiul și timpul sub forma unui continuum unificat spațiu-timp, ceea ce ne ajută să înțelegem cum se mișcă obiectele cosmice foarte mari, dar şi obiectele foarte mici, cum ar fi atomii.

Cu toate acestea, nu putem afirma că am rezolvat problema spațiului. Dacă am putea scoate toată materia din Univers, atunci spațiul ar fi tot ceea ce ar rămâne în Univers?

Fizica secolului XX a fost marcată de existenţa a două concepte foarte diferite: „relaționismul” și „absolutismul”. Popularitatea acestora se datorează şi lui Caroline de Ansbach (1683-1737), o regină a Marii Britanii, născută în Germania.

Caroline a fost renumită pentru inteligenţa şi dorinţa ei de cunoaştere. Din acest motiv, numeroşi învăţaţi ai vremii au fost invitaţi la curtea acesteia pentru a dezbate cu privire la unele concepte fundamentale din fizică.

„Raționalismul” a fost adoptat de filosofii de pe continent, în timp ce filosofii britanici au dezvoltat „empirismul”, inspirat de știință, adică un grup de teorii care se bazează pe observații. Aceşti filosofi britanici erau inspiraţi de oameni de știință precum Robert Boyle sau Isaac Newton.

Caroline le-a cerut unor filosofi celebri să-şi exprime în scris, prin intermediul unor scrisori trimise între ei, opinia cu privire la unele noţiuni fundamentale. Unul dintre aceştia a fost Gottfried Leibniz, un filosof german raționalist prin excelență. Celălalt a fost filosoful englez Samuel Clarke, un prieten apropiat al lui Newton.

Gottfried Wilhelm von Leibniz

Gottfried Wilhelm von Leibniz

Cei doi au fost de acord, iar scrisorile pe care aceştia le-au schimbat între ei au fost publicate în anul 1717. Una dintre problemele dezbătute a fost natura spațiului.

Totul sau nimic?

Există spațiu între stele? Leibniz a susținut că spațiul reprezintă relațiile dintre lucruri. Australia este „la sud de” Singapore. Arborele se află „la trei metri stânga faţă de” tufiș. Conform acestei interpretări, spațiul nu există independent de lucrurile pe care le conectează.

Pentru Leibniz, dacă nimicul există, atunci aceasta înseamnă că nu există niciun fel de relații spațiale. Dacă Universul nostru ar fi distrus, spațiul nu ar mai exista.

În schimb, Clarke a argumentat că spațiul este un fel de substanță care se află peste tot. Spațiul ar fi ca un container gigantic, care conține toate lucrurile din Univers: stele, planete, etc. Spațiul ne permite să înțelegem cum se mişcă obiectele dintr-un loc în altul.

Mai mult, Clarke a argumentat că spațiul este de natură divină: spațiul reprezintă prezența lui Dumnezeu în lume. Din acest punct de vedere, spațiul este Dumnezeu.

Samuel Clarke

Samuel Clarke

Pentru Clarke, dacă Universul ar fi distrus, spațiul va continua să existe. Așa cum Dumnezeu este veşnic, spațiul nu dispare odată cu eliminarea obiectelor pe care le conţine.

Scrisorile dintre Leibniz şi Clarke au marcat începutul secolului al XVIII-lea. Gânditori celebri, precum Newton, s-au implicat în această dezbatere. Astfel, Newton a argumentat că spațiul este mai mult decât relațiile dintre obiectele materiale, acesta fiind, în opinia sa, o entitate absolută în raport cu care se mișcă toate obiectele din Univers. Această concepţie a condus la distincția dintre mișcarea „relativă” și mişcarea „absolută”.

Conform lui Newton, Pământul se mişcă relativ faţă de alte obiecte materiale, cum ar fi Soarele, dar în raport cu spaţiul mișcarea Pământului este absolută.

Alți gânditori, precum Immanuel Kant, s-au alăturat mai târziu acestei dezbateri. Kant credea că spațiul este doar un concept pe care oamenii îl folosesc pentru a înțelege lumea, mai degrabă decât o entitate reală.

Cu toate acestea, unii filosofi contemporani, cum ar fi Tim Maudlin și Graham Nerlich, cred că teoriile din fizica actuală susțin punctul de vedere al lui Clarke, mai puţin interpretarea religioasă. Spaţiu-timpul ar fi un container mare în care ne mișcăm cu toţii.

Alți filosofi, cum ar fi Kenneth Manders și Julian Barbour, consideră că fizica actuală este compatibilă cu ambele puncte de vedere și că există și alte argumente care sugerează că interpretarea lui Leibniz a fost corectă.

Dacă fizica este într-adevăr compatibilă cu absolutismul, cât şi cu relaționismul, atunci ar trebui să preferăm relaționismul deoarece aceasta este o teorie mai simplă? În fond, de ce ar trebui să considerăm spaţiul drept o entitate gigantică, care ar fi ca un container pentru tot ceea ce există în Univers, dacă nu este necesar?

Chiar dacă dezbaterea privind natura spațiului a început în urmă cu 300 de ani și continuă şi în prezent, este fascinant cum a evoluat aceasta de-a lungul timpului.

Traducere şi adaptare după What is space? The 300-year-old philosophical battle that is still raging today