Biologie

Când şi cum vom evolua?

Dovezile privind evoluția speciilor sunt incontestabile. Atât dovezile fosile, cât şi ultimele cercetări privind mutațiile genetice ne-au arătat că, pe măsură ce trece timpul, speciile suferă diferite transformări. Unele dintre specii se adaptează mult mai uşor acestor schimbări şi din acest motiv doar cele mai bine adaptate vor supraviețui testului timpului. Peste milioane de ani, toate aceste mici transformări care au loc în rândul florei şi faunei se vor acumula şi vor putea provoca în cele din urmă o evoluție de amploare, în care noile organisme nu vor mai semăna cu strămoșii lor. Credeți sau nu, umanitatea a evoluat pe parcursul a milioane și milioane de ani.

Am ajuns într-un punct foarte interesant al discuţiei. Presupunând că omenirea nu se va autodistruge și că vom putea să părăsim planeta înainte ca aceasta să fie distrusă de expansiunea Soarelui, putem cunoaște cum se va schimba omenirea?

Fuziunea cu tehnologia

Cea mai mare parte a progresului tehnologic a avut loc în ultimii 200 de ani. De la telefonul inventat de Alexander Graham Bell la telefonul inteligent de azi, de la motorul cu aburi la fuziunea nucleară, de la medicina bazată pe presupuneri până la miracolul din zilele noastre al medicinii, toate acestea, împreună cu nenumărate alte progrese, reprezintă adevărate minuni tehnologice care au schimbat viața pe Pământ. Rata exponențială a progresului tehnologic reprezintă motivul pentru care unii scriitori futurişti se așteaptă ca omenirea să fuzioneze în mod progresiv cu roboţii. Dacă calculatoarele şi roboţii pot executa sarcini de care beneficiază oamenii în plus faţă de hardware-ul propriu unui om (corpul acestuia), atunci de ce să nu integrăm aceste noi sisteme îmbunătățite direct în corpurile noastre?

Transumanism

Credit: “Earth to Universe,” de Donato Giancola

Tehnologia ar putea fi folosită pentru a deveni mai inteligenţi, mai puternici şi chiar să trăim mai mult. Lăsând la o parte aspectele etice ale acestei transformări, fuziunea om-mașină este un candidat potrivit pentru evoluția umană. Cu toate acestea, există un aspect important care trebuie analizat în legătură cu această speculație: În cazul unei fuziuni om-maşină, vom mai fi cu adevărat oameni? Vă recomand să urmăriţi filmele Blade Runner și 2001: A Space Odyssey. Ambele aduc în atenţia publicului ideea transumanismului. Cum afectează fuziunea om-maşină evoluția naturală?

Importanța energiei

Oricât de ciudat ar suna, scopul vieții poate fi redus la o singură afirmaţie: acumularea de energie. Gândiți-vă, toate formele de viață de pe Pământ, inclusiv oamenii, urmăresc să descopere modalități mai eficiente de a dobândi energie. De fapt, orice organism încearcă să-şi reducă consumul de energie prin inversarea efectului de entropie. Ca o paranteză, entropia în cazul sistemelor închise crește, numai organismele vii sunt sisteme anti-entropice. Entropia este responsabilă pentru gradul de dezordine dintr-un sistem şi, prin urmare, organismele vii urmăresc să acumuleze energie pentru a-şi reduce entropia.

Este imposibil să ne imaginăm cum va arăta omenirea în viitor. Prefer să mă gândesc la acest lucru ca la o luptă între ordine și haos. Cine va câștiga, noi sau entropia? Este o întrebare capcană, entropia câștigă întotdeauna. Cu toate acestea, îmi imaginez că omenirea va descoperi noi modalităţi de a contracara entropia.

Pentru a concluziona, putem răspunde la întrebarea „Când vom evolua?”. Simplu spus, răspunsul este: chiar acum, evoluţia noastră are loc cu fiecare mutaţie genetică şi fiecare progres tehnologic. Adevărata întrebare la care trebuie să ne gândim este: „Ce vom deveni?”.

Traducere şi adaptare după When (or More Importantly, How) Will We Evolve?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *