Argumente privind existenţa lui Dumnezeu

Potrivit unui sondaj Pew, procentul americanilor care nu au o afiliere religioasă a ajuns la 23% în anul 2014. Dintre aceştia 33% au declarat că nu cred în Dumnezeu, adică o creștere de 11% față de anul 2007.

În mod ironic, astfel de tendințe se produc deşi, în opinia mea, probabilitatea existenței lui Dumnezeu a crescut.

Credit: Michael Peligro, CC BY-ND

În cartea mea din anul 2015,  „God? Very Probably: Five Rational Ways to Think about the Question of a God” („Dumnezeu? Foarte probabil: Cinci moduri raționale de a ne gândi la întrebarea privind existenţa lui Dumnezeu”) explorez fizica, filosofia, conștiința umană, biologia evoluționistă, matematica, istoria religiei și a teologiei pentru a afla dacă există într-adevăr argumente privind existenţa lui Dumnezeu.

Trebuie să spun că deşi m-am format iniţial ca economist, activitatea mea s-a desfăşurat la frontiera dintre economie, ecologie și teologie încă din anii 1990.

Legile matematicii

În anul 1960, fizicianul Eugene Wigner de la Princeton University și ulterior câștigătorul Premiului Nobel a lansat o întrebare fundamentală: De ce lumea naturală poate fi descrisă întotdeauna, cel puţin după câte știm, pe baza unor legi ale matematicii?

Așa cum susțin unii oameni de ştiinţă precum Philip Davis și Reuben Hersh, matematica există independent de realitatea fizică. Este sarcina matematicienilor să descopere legile și conceptele care descriu, în mod obiectiv, această lume abstractă.

Ulterior, fizicienii au folosit matematica pentru a face predicţii şi a verifica observaţiile efectuate conform metodei științifice.

Cu toate acestea, matematica modernă este formulată, în general, înainte de a se face observații naturale și multe legi matematice de astăzi nu au o analogie în lumea fizică cunoscută.

Memorialul Einstein, National Academy of Sciences, Washington, D.C. Credit: Wally Gobetz, CC BY-ND

De exemplu, teoria generală a relativităţii a lui Albert Einstein din anul 1915 s-a bazat pe matematica teoretică dezvoltată cu 50 de ani în urmă de marele matematician german Bernhard Riemann, care nu avea aplicații practice cunoscute în momentul în care a fost concepută.

Cu toate acestea, în unele cazuri, fizicienii descoperă și matematica care descrie fenomenul fizic studiat.

Isaac Newton este considerat unul dintre cei mai mari matematicieni și fizicieni ai secolului al XVII-lea. Acesta a descoperit legea matematică a gravitației, care este bazată în parte pe descoperirea analizei matematice. Această lege descrie printre altele mişcarea planetelor din Sistemul Solar.

În acel moment mulți oameni de știință s-au opus concluziilor lui Newton. Cum s-ar putea ca atracţia dintre două obiecte îndepărtate din Sistemul Solar să acționeze conform unei legi matematice precise?

Într-adevăr, Newton a făcut eforturi intense în timpul vieții sale pentru a găsi o explicație firească pentru gravitaţie, dar în cele din urmă tot ce a putut afirma a fost că gravitația acționează conform legii matematice pe care a descoperit-o deoarece aceasta a fost dorinţa lui Dumnezeu.

În ciuda numeroaselor progrese din fizica modernă, puține s-au schimbat în această privință. După cum scrie Wigner, „matematica are un rol important în științele naturii şi această constatare reprezintă un mister, deoarece nu există o explicație rațională pentru aceasta”.

Cu alte cuvinte, așa cum susțin în cartea mea, fundamentele matematice ale Universului sugerează existenţa lui Dumnezeu.

Matematica și alte lumi

În anul 2004, marele fizician britanic Roger Penrose a prezentat o viziune a unui Univers compus din trei lumi independente: matematica, lumea materială și conștiința umană. După cum a recunoscut Penrose, este un mister modul cum cele trei lumi interacţionează între ele pentru a crea Universul în care trăim.

De exemplu, cum pot atomii și moleculele de materie să creeze ceva ce nu are o existență fizică, cum ar fi conștiința umană?

Acesta este un mister pentru care ştiinţa nu are încă un răspuns şi care există încă de pe vremea lui Platon, care credea că ideile abstracte (mai presus de toate cele din matematică) există mai întâi în afara realității fizice. Lumea materială pe care o experimentăm ca parte a existenței noastre umane este o reflectare imperfectă a acestor idealuri formale anterioare.

În calitate de savant al filosofiei antice grecești, Ian Mueller afirmă în „Mathematics And The Divine” că tărâmul acestor idei este cel al lui Dumnezeu.

Platon. Credit: Elizabethe, CC BY-NC-ND

Într-adevăr, în anul 2014 fizicianul Max Tegmark de la Massachusetts Institute of Technology a argumentat în „Our Mathematical Universe” că matematica este realitatea fundamentală care conduce Universul. Cu alte cuvinte, matematica funcționează într-o manieră asemănătoare cu Dumnezeu.

Misterul conștiinței umane

Conștiința umană este la fel de miraculoasă. Ca și legile matematicii, conștiința nu se manifestă ca o prezență fizică. Deşi imaginile și gândurile din conștiința noastră nu au o corespondentă fizică, ele totuşi ne ghidează într-un mod misterios acțiunile din lumea fizică.

Recunoscând că nu poate reconcilia propriul materialism științific cu existența unei lumi non-fizice a conștiinței umane, Daniel Dennett, un filosof ateu, a negat chiar existenţa conștiinței umane.

Considerând că acest lucru este cu totul improbabil, așa cum cred de altfel majoritatea oamenilor, un alt filosof de renume, Thomas Nagel, a scris în anul 2012 că deoarece conştiinţa nu poate fi explicată pe baza filosofiei materialiste trebuie să nu mai folosim materialismul științific pentru a încerca să explicăm existența umană.

Ateu fiind, Nagel nu consideră credința religioasă o alternativă viabilă la materialismul științific. Cu toate acestea, conștiința umană este un alt argument în favoarea existenței lui Dumnezeu.

Evoluție și credință

Evoluția este un subiect controversat în viața publică americană. Potrivit sondajului Pew, 98% dintre oamenii de știință care au legătură cu American Association for the Advancement of Science „cred că oamenii au evoluat de-a lungul timpului”, în timp ce doar o minoritate dintre americani „acceptă pe deplin evoluția prin selecția naturală„.

Așa cum afirm în cartea mea, nu pun la îndoială realitatea evoluției biologice naturale. Nu pot însă să nu remarc unele argumente susţinute de biologii evoluționiști.

O serie de cercetări în teoria evoluționistă au pus sub semnul întrebării opiniile tradiționale darwiniste și mai târziu neodarwiniste. Astfel, s-au evidenţiat mutații genetice aleatorii și o selecție graduală evolutivă prin procesul de supraviețuire a celui mai adaptat.

Încă din anii 1970, biologul Stephen Jay Gould de la Harvard University a creat controverse printr-o viziune diferită asupra evoluției lente și treptate a speciilor, așa cum a fost aceasta teoretizată de Darwin.

În anul 2011, biologul James Shapiro din cadrul University of Chicago a susținut, în mod remarcabil, că multe procese microevolutive au funcționat ca și cum ar fi conduse de însăşi plantele și organismele aflate în evoluție.

„Capacitatea organismelor vii de a-și modifica propria ereditate este incontestabilă, iar ideile noastre actuale despre evoluție trebuie să includă acest fapt de bază al vieții„, a scris James Shapiro.

Alţi oameni de știință, cum ar fi Francis Collins, directorul U.S. National Institutes of Health, „nu cred că există un conflict între credința în Dumnezeu și acceptarea teoriei contemporane a evoluției”, subliniază Association for the Advancement of Science.

Din punctul meu de vedere, probabilitatea existenţei lui Dumnezeu a crescut odată cu cele mai recente cercetări din biologia evoluţionistă.

Idei miraculoase în același timp?

În ultimii 10.000 de ani, cele mai importante schimbări ale existenței umane au fost determinate de evoluțiile culturale care s-au produs datorită apariției unor idei miraculoase.

În perioada cuprinsă între anii 800 î.Hr și 200 î.Hr. idei transformatoare ale lumii, cum ar fi budismul, confucianismul, filosofiile lui Platon și Aristotel și Vechiul Testament ebraic, au apărut în mod miraculos cu aproximaţie în același timp în India, China, Grecia și printre evreii din Orientul Mijlociu, în cadrul unor grupuri umane care nu au interacţionat foarte mult între ele.

Multe idei revoluţionare ale lumii, cum ar fi budismul, au apărut în lume în aproximativ aceeași perioadă. Credit:Karyn Christner, CC BY

Dezvoltarea metodei științifice în secolul al XVII-lea în Europa și progresele sale ulterioare au produs, de asemenea, consecințe transformatoare ale lumii. Deşi s-au lansat numeroase teorii de-a lungul timpului, niciuna dintre acestea nu a reuşit să explice ce a provocat cu adevărat apariţia lumii moderne.

În opinia mea, transformarea societăţii umane s-a datorat unei revoluții în gândirea umană, care a acţionat în afara oricărei explicații bazate pe materialismul științific.

Toate aceste lucruri uimitoare, care s-au produs datorită activităţii conștiente a minții umane în afara realității fizice, oferă alte dovezi raționale pentru a concluziona că ființele umane pot fi făcute într-adevăr „după chipul lui Dumnezeu”.

Diferite forme de cult

Romancierul și eseistul american David Foster Wallace a spus odată că: „Toată lumea se închină. Singura alegere pe care o avem este la ce ne închinăm”.

Chiar dacă Karl Marx, de exemplu, a condamnat iluzia religiei, adepții săi, în mod ironic, s-au închinat marxismului. Nu întâmplător filosoful american Alasdair MacIntyre a scris că în cea mai mare parte a secolului al XX-lea marxismul a fost „succesorul istoric al creștinismului”, doctrină despre care marxiştii pretindeau că le arată credincioșilor calea corectă spre un nou rai pe Pământ.

În alte cărți ale mele am arătat că marxismul și alte astfel de „religii” au fost caracteristice pentru o mare parte a epocii moderne.

Credinţa creștină a avut puterea de a rezista în mijlocul unor schimbări radicale de natură politică, economică și intelectuală ale epocii moderne și acesta este un alt motiv pentru care eu cred că existența lui Dumnezeu este foarte probabilă.

Traducere şi adaptare după Arguments why God (very probably) exists