Terra

Alte forme complexe de viaţă ar fi putut trăi pe Pământ în trecutul îndepărtat

Într-un nou studiu se arată că în trecutul îndepărtat nivelul de oxigen din atmosfera Pământului a crescut timp de un sfert de miliard de ani, până a atins un nivel care ar fi permis apariţia formelor complexe de viaţă, după care a scăzut.

Studiul cercetătorilor ne-ar putea ajuta să aflăm dacă pe o exoplanetă a existat viaţă în trecutul îndepărtat.

Condițiile propice apariţiei vieţii complexe

Cercetătorii aflaţi în căutarea vieţii extraterestre nu studiază doar ceea ce există pe o exoplanetă în prezent. Ei încearcă, de asemenea, să stabilească dacă viaţa complexă a existat cândva pe o planetă, chiar dacă la un moment dat aceasta a dispărut.

Într-o lucrare publicată în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), cercetătorii de la University of Washington au studiat prezenţa seleniului în rocile sedimentare pentru a deduce nivelul oxigenului din atmosfera Pământului în urmă cu aproximativ 2 până la 2,4 miliarde de ani.

În cadrul Isotope Geochemistry Lab al University of Washington, oamenii de ştiinţă au analizat prezenţa seleniului în fragmentele de șisturi sedimentare prin spectrometria de masă.

Cercetătorii au verificat dacă seleniul s-a oxidat datorită prezenței oxigenului. În acest caz, reducerea chimică a oxizilor de seleniu a provocat schimbări ale raportului izotopic care au fost înregistrate în rocile sedimentare. Atunci când oxigenul este prezent, seleniul din roci devine, de asemenea, abundent.

„Există fosile ale unor celule complexe care au trăit în urmă cu 1,75 miliarde de ani, dar cea mai veche fosilă descoperită până în prezent nu aparţine neapărat şi celei mai vechi forme de viaţă, pentru că șansele ca aceste fosile să se păstreze până în prezent sunt foarte mici”, a declarat cercetătorul Roger Buick.

„Această cercetare arată că în atmosfera Pământului a existat suficient oxigen pentru ca celulele complexe să poată evolua și să devină importante din punct de vedere ecologic, chiar dacă nu avem dovezi fosile pentru acestea”, a adăugat Buick.

Alte forme complexe de viaţă ar fi putut trăi pe PământCredit: Heinrich Harder / Wikimedia

În general, oamenii de ştiinţă cred că nivelul oxigenului din atmosfera Pământului a crescut până când pe Pământ au apărut condiţiile propice dezvoltării formelor complexe de viaţă.

„Se pare că a existat o perioadă de aproximativ un sfert de miliard de ani în care nivelul oxigenului din atmosferă a atins un nivel ridicat, pentru ca apoi să scadă”, a explicat Buick.

„Chiar dacă înainte și poate după aceea au existat condiţiile favorabile care au putut susține, ocazional, aceste organisme complexe, pentru ca acestea să evolueze și să devină o parte importantă a ecosistemului este necesar ca oxigenul să fie prezent în atmosferă într-o cantitate suficient de mare şi pentru o lungă perioadă de timp”, a declarat Michael Kipp, autorul principal al studiului.

Un nivel ridicat al oxigenului în trecutul îndepărtat sugerează că apariţia formelor complexe de viață nu reprezintă un fenomen rar, care poate avea loc doar o dată la 4,5 miliarde de ani, şi că fiecare apariţie a acestor forme complexe de viaţă poate dura o perioadă mare de timp. Pentru a fi siguri de acest lucru, trebuie să găsim şi alte dovezi pentru aceste forme complexe de viaţă care ar fi putut trăi pe Pământ în trecutul îndepărtat.

Mai mult, cercetătorii trebuie să identifice cauza variaţiei nivelului de oxigen din atmosfera Pământului, care după ce a atins un nivel ridicat a scăzut brusc, pentru a reveni din nou la un nivel ridicat după aproximativ un miliard de ani.

Putem afirma că acest lucru s-a întâmplat şi pe unele exoplanete similare Pământului?

Metoda folosită de cercetătorii de la University of Washington s-ar putea aplica în viitor pentru a verifica dacă condițiile care au permis apariţia vieţii pe Pământ au existat vreodată pe alte planete.

În cele din urmă, această cercetare ar putea schimba modalitatea prin care căutăm viața extraterestră, precum şi actuala concepţie cu privire la formele de viață care ar fi putut trăi pe Pământ în trecutul îndepărtat.

Sursă: Futurism

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *